luni, 17 noiembrie 2014

Inca ceva si merg sa ma culc

Concluziile mele din ziua de azi:

- Ponta a pierdut pentru că nu s-a adresat decât masei lui de manevră pe care a desconsiderat-o în văzul lumii. Până și ei s-au prins că le vorbește ca unor proști și s-au revoltat prin neparticipare sau prin vot negativ

- Au facut o propagandă mincinoasă la Antena 3 si România TV, au ajuns pur și simplu să prezinte acolo o realitate paralelă numai cu minciuni. Dar totuși românii care se uită aici nu sînt chiar așa de proști și spălați pe creier, ceea ce e pentru mine o revelație.

- Faptul că a ignorat complet românii din străinătate a înfuriat împotriva lui pe unii care altfel erau nehotărâți sau chiar contra lui Iohannis.

- Facebook a contat mult pentru mobilizarea la vot a celor tineri - care au făcut diferența

- Se vorbește despre intoleranță la părerea celorlalți și împărțirea în două a României. Eu cred că este împărțită din cauza politicienilor ultimelor decenii, care au fost un model foarte prost. Dacă asta se va schimba atunci și divizarea va înceta. Și este împărțita de drept de interese diferite, interesele asistaților social diferă de cele ale celor cu venituri mari, nu ai ce face despre asta.

- Am să iau tot timpul partea celor care au alte opțiuni cu ale mele și le exprimă public. Este dreptul lor și așa fac și eu.

Am destul de multe speranțe de la noul președinte Iohannis. Prima ar fi că aș vrea să fie așa cum a promis, altfel și normal.

Televiziunile nu mai ignora oamenii din stradă și CNA începe să sesizeze derapajele incalificabile. Dacă ieșea Ponta mă îndoiesc că se întâmpla așa.

Gata. Noapte bună. Mă bucur pentru ce s-a întâmplat azi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu